+40 726.135.952
consulting@hartconsulting.eu

Mediul academic din Romania fata in fata cu cerintele business-ului

01 Mar 2016

Colega noastra Alexandra Ionescu in Business Magazin, cu un punct de vedere pertinent, cu privire la mediul academic din Romania fata in fata cu cerintele business-ului.

"Cred că în continuare există o percepţie «sceptică» faţă de absolvenţii de universităţi private, în primul rând datorată noutăţii acestora. Universităţile private din România nu au o istorie foarte îndelungată şi, până de curând, singura formă de învăţământ superior recunoscută în ţara noastră a fost reprezentată de universităţile de stat. Mai mult decât atât, probabil că „publicitatea negativă de care au beneficiat anumite universităţi private a contribuit de asemenea la o anumită doză de scepticism“, observă Alexandra Urseanu, executive manager în cadrul companiei de consultanţă Hart Consulting. Ea consideră însă că un angajator educat şi cu adevărat profesionist nu va face totuşi astfel de diferenţe între candidaţi. „Ar trebui să primeze în procesul de selecţie evaluarea reală a competenţelor (până la urmă, un absolvent de facultate de stat nu este din principiu «mai bun» ca un alt candidat), iar un angajator profesionist va şti să elimine din procesul de selecţie astfel de stereotipii şi să sondeze cu adevărat potrivirea candidatului cu postul şi organizaţia.
Urseanu consideră că eficienţa unei universităţi şi prestigiul acesteia se traduc în termeni de business prin procentul de inserţie a absolvenţilor pe piaţa muncii: ce procent din absolvenţii facultăţii/universităţii mele sunt angajaţi într-un orizont de 6-9 luni de la finalizarea studiilor. Nu sunt foarte multe universităţi din România ce dispun însă de astfel de studii. A observat că în prezent în societatea civilă există încercări de stabilire a unui dialog între mediul universitar şi cel de afaceri, alinierea percepţiilor ambelor părţi despre un student bine pregătit fiind prioritară. „«Pregătit» de cele mai multe ori pentru universitate înseamnă că «i-am livrat curricula şi a absolvit examenele», însă pentru mediul de afaceri înseamnă «are o bază teoretică şi practică pe care o poate utiliza în a se adapta la mediul meu de lucru»; are un set de abilităţi deja formate, în care eu ca şi angajator nu trebuie să mai investesc suplimentar pentru a le forma“.
Potrivit Alexandrei Urseanu, universităţile, fie acestea de stat sau private, ar trebui să aibă priorităţi precum alinierea cu aşteptările mediului de afaceri astfel încât procentul de inserţie pe piaţa muncii să fie mai mare, iar absolvenţii să aibă şi performanţe în timp; pe asigurarea unui corp didactic echilibrat din punctul de vedere al experienţei teoretice versus experienţei practice; pe consolidarea unei culturi proprii, la fel ca şi în cadrul unei companii, care să contribuie la „crearea unui sentiment de apartenenţă, de mândrie a faptului că respectivii sunt studenţi/absolvenţi ai respectivei universităţi“, cât şi pe departamente de marketing şi PR mai bune.

Testimoniale
(Magdalena Vrajitoru, RBS Romania)
Am elaborat si desfasurat cu HART Consulting mai multe centre de evaluare si dezvoltare intre anii 2007 si 2008. Obiectivele acestor proiecte au fost: Evaluarea competentelor manageriale pentru angajatii din banci si retail. Selectia pentru avansarea in cariera. HART Consulting utilizeaza diferite exercitii personalizate, adaptate fiecarui profil de competente. HART a efectuat trainingul
(Roxana Tronaru, BRD - Groupe Societe Generale)
Am lucrat cu echipa de la Hart Consulting pentru dezvoltarea unor exercitii de tip joc de rol - parte integranta din Centrele de Evaluare din cadrul BRD GSG. Consultantii au fost inca de la inceput foarte receptivi la nevoile noastre, am construit impreuna structura proiectului si am comunicat eficient pe tot parcursul acestuia. In cadrul sesiunilor de follow-up, specialistii de la Hart au
Adriana Pirvu, Learning & Development Coordinator Cargill Romania
Confirmam prin acest mesaj colaborarea de succes cu HART Consulting, companie care reprezinta Hogan Assessment Systems International in Romania si Republica Moldova. Inca de la inceputul anului 2011, HART Consulting a devenit un partener puternic pentru Cargill in Romania. Apreciem instrumentele si serviciile oferite de HART Consulting, deoarece acestea sunt perfect integrate in cadrul
© 2012 Hart Consulting. Termeni si conditii | Politica date personale | Sitemap
Tu socializezi cu Hart?
Facebook Hart Consulting Twitter Hart Consulting LinkedIn Hart Consulting YouTube Hart Consulting